Desi pare greu de crezut, propulsorul de 2,5 litri de pe noul TT-RS reuseste sa ofere performante cu mult peste asteptari, reusind sa surclaseze chiar si un Porsche Cayman. Disponibil atat in versiune coupe cat si roadster, Audi TT-RS vine cu un motor TFSI cu cinci cilindri, 2,5 litri capacitate cilindrica si 400 cai putere la un cuplu maxim de 480 Nm – disponibil intre 1700 si 5850 rpm. Si, dupa cum probabil ai intuit deja, puterea motorului este transmisa tuturor celor 4 roti prin sistemul de tractiune integrala permanenta quattro. In plus, cutia S-tronic cu 7 trepte a fost special conceputa pentru acest model.
Mai rapid decat un Porsche Cayman? Se pare ca da, iar asta gratie unei inginerii tehnice capabile sa reduca in mod considerabil greutatea motorului. Iata ca, spre deosebire de modelul anterior, Audi TT-RS dispune de un motor turnat in aluminiu, iar asta se traduce in reducerea cu 10 kg a greutatii totale a propulsorului. In plus, spre deosebire de noul 718 Cayman, care pastreaza versiunea motorului cu 4 clindri, Audi TT-RS ramane la 5 cilndri. De notat de asemena si faptul ca TT-RS obtine un timp cu 0,5 secunde mai bun fata de Cayman pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h.
Mai multe detalii despre noul Audi TT-RS – inclusiv artificiile estetice folosite – gasesti pe siteul automarket.ro, sectiunea stiri.